Fiduciara 160x600
Esti aici: Prima pagina > Legislatie si articole

ACT DE REVIZUIRE din 29 noiembrie 2000
a Conventiei privind eliberarea brevetelor europene (Conventia brevetului european) din 5 octombrie 1973, revizuita la 17 decembrie 1991*)

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 22 noiembrie 2002


*) Traducere.

PREAMBUL

Statele contractante ale Conventiei brevetului european,
avand in vedere faptul ca cooperarea tarilor din Europa pe baza Conventiei brevetului european, precum si procedura unica de eliberare a brevetelor, stabilita prin aceasta, reprezinta o contributie importanta la integrarea juridica si economica a Europei,
dorind sa promoveze inovarea si cresterea economica in Europa intr-o maniera mai efectiva, prin punerea bazelor pentru dezvoltarea ulterioara a sistemului brevetului european,
dorind, in lumina cresterii caracterului international al sistemului de brevete, sa adapteze Conventia brevetului european la dezvoltarile tehnologice si juridice care au aparut din momentul incheierii Conventiei,

au convenit dupa cum urmeaza:

ART. 1
Modificarea Conventiei brevetului european
Conventia brevetului european este amendata dupa cum urmeaza:

1. Dupa articolul 4 se introduce articolul 4a cu urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 4a
Conferinta ministrilor statelor contractante
O conferinta a ministrilor statelor contractante responsabili in domeniul brevetelor va fi tinuta cel putin o data la 5 ani, in vederea discutarii problemelor referitoare la Organizatie si la sistemul brevetului european."

2. Articolul 11 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 11
Numirea personalului superior
(1) Presedintele Oficiului European de Brevete este numit de catre Consiliul de administratie.
(2) Vicepresedintele este numit de catre Consiliul de administratie dupa consultarea prealabila a presedintelui Oficiului European de Brevete.
(3) Membrii, inclusiv presedintii, camerelor de apel si ai Marii Camere de Apel sunt numiti de catre Consiliul de administratie, la propunerea presedintelui Oficiului European de Brevete. Ei pot fi numiti din nou de catre Consiliul de administratie dupa consultarea prealabila a presedintelui Oficiului European de Brevete.
(4) Consiliul de administratie exercita autoritate disciplinara asupra functionarilor la care fac referire paragrafele (1)-(3).
(5) Consiliul de administratie, dupa consultarea presedintelui Oficiului European de Brevete, poate, de asemenea, numi ca membri ai Marii Camere de Apel membri juristi ai instantelor judecatoresti sau ai autoritatilor cvasijudiciare ale statelor contractante, care asi pot continua activitatile lor judiciare la nivel national. Ei vor fi numiti pe o perioada de 3 ani si pot fi reconfirmati."

3. Articolul 14 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 14
Limbile oficiale ale Oficiului European de Brevete, ale cererii de brevet european si ale altor documente
(1) Limbile oficiale ale Oficiului European de Brevete sunt engleza, franceza si germana.
(2) O cerere de brevet european este depusa in una dintre limbile oficiale sau, in cazul in care este inregistrata in alta limba, este tradusa in una dintre limbile oficiale, in conformitate cu Regulamentul de aplicare. Pe parcursul procedurilor ce au loc in fata Oficiului European de Brevete, o astfel de traducere poate fi modificata pentru a fi in conformitate cu cererea, asa cum a fost ea depusa. Daca traducerea solicitata nu este depusa in termenul legal prevazut, cererea este considerata abandonata.
(3) Limba oficiala a Oficiului European de Brevete, in care este depusa cererea de brevet european sau in care este ea tradusa, este utilizata ca limba a procedurilor in toate procedurile ce au loc in fata Oficiului European de Brevete, exceptand cazul unor prevederi contrare ale Regulamentului de aplicare.
(4) Persoanele fizice sau juridice avand domiciliul sau sediul pe teritoriul unui stat contractant care are ca limba oficiala alta limba decat engleza, franceza sau germana si cetatenii respectivului stat cu domiciliul in strainatate pot depune documente intr-un termen stabilit intr-o limba oficiala a acelui stat. Totusi ei vor trebui sa depuna o traducere in una dintre limbile oficiale ale Oficiului European de Brevete, in conformitate cu Regulamentul de aplicare. In cazul in care un document, altul decat documentele ce constituie cererea de brevet european, nu este depus in limba stabilita sau daca orice traducere solicitata nu este depusa in termenul stabilit, documentul va fi considerat ca nefiind depus.
(5) Cererile de brevet european se publica in limba procedurilor.
(6) Fasciculele brevetului european sunt publicate in limba in care are loc procedura si vor include o traducere a revendicarilor in celelalte doua limbi oficiale ale Oficiului European de Brevete.
(7) Se publica in cele trei limbi oficiale ale Oficiului European de Brevete:
a) Buletinul european de brevete;
b) Jurnalul oficial al Oficiului European de Brevete.
(8) Inscrierile in Registrul european de brevete sunt efectuate in cele trei limbi oficiale ale Oficiului European de Brevete. In caz de dubiu, este considerata autentica inscrierea in limba in care are loc procedura."

4. Articolul 16 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 16
Sectia de depozit
Sectia de depozit este responsabila pentru examinarea depunerii si pentru examinarea cerintelor formale ale cererilor de brevet european."

5. Articolul 17 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 17
Diviziile de cercetare documentara
Diviziile de cercetare documentara vor fi responsabile pentru intocmirea rapoartelor de cercetare documentara europeana."

6. Articolul 18 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 18
Diviziile de examinare
(1) Diviziile de examinare sunt responsabile pentru examinarea cererilor de brevet european.
(2) O divizie de examinare este formata din 3 examinatori tehnicieni. Totusi examinarea unei cereri de brevet european, inainte de a se lua o hotarare referitoare la ea, va fi, ca regula generala, incredintata unui membru al diviziei. Procedurile orale vor avea loc in fata diviziei de examinare insesi. In cazul in care divizia de examinare considera ca natura hotararii o cere, componenta ei va fi largita cu un examinator jurist. In cazul paritatii de voturi, votul presedintelui diviziei de examinare va fi decisiv."

7. Articolul 21 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 21
Camerele de apel
(1) Camerele de apel sunt responsabile pentru examinarea apelurilor impotriva hotararilor sectiei de depozit, diviziilor de examinare, diviziilor de opunere si ale diviziei juridice.
(2) In cazul apelurilor impotriva unei decizii a sectiei de depozit sau a diviziei juridice, camera de apel se compune din 3 membri cu studii juridice.
(3) In cazul apelurilor impotriva unei decizii a diviziei de examinare, camera de apel se compune din:
a) 2 membri cu pregatire tehnica si un membru jurist, atunci cand hotararea se refera la respingerea unei cereri de brevet european sau la acordarea, limitarea ori revocarea unui brevet european si care a fost luata de o divizie de examinare compusa din mai putin de 4 membri;
b) 3 membri cu pregatire tehnica si 2 membri juristi, atunci cand hotararea a fost luata de o divizie de examinare compusa din 4 membri sau atunci cand camera de apel apreciaza ca natura apelului o impune;
c) 3 membri juristi in toate celelalte cazuri.
(4) In cazul unui apel formulat impotriva hotararii unei divizii de opunere, camera de apel se compune din:
a) 2 membri cu pregatire tehnica si un membru jurist, atunci cand hotararea a fost luata de o divizie de opunere compusa din 3 membri;
b) 3 membri cu pregatire tehnica si 2 membri juristi, atunci cand hotararea a fost luata de o divizie de opunere compusa din 4 membri sau atunci cand camera de apel apreciaza ca natura apelului o impune."

8. Articolul 22 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 22
Marea Camera de Apel
(1) Marea Camera de Apel are competenta:
a) sa decida asupra problemelor de drept care ai sunt supuse de camerele de apel;
b) sa dea avize asupra problemelor de drept care ai sunt supuse de presedintele Oficiului European de Brevete, conform art. 112;
c) sa decida asupra cererilor de revizuire a deciziilor camerelor de apel, conform art. 112a.
(2) In procedurile conform paragrafului (1) a) si b) Marea Camera de Apel se compune din 5 membri juristi si 2 membri tehnicieni. In procedurile conform paragrafului (1) c) Marea Camera de Apel se compune din 3 sau 5 membri, asa cum este prevazut in Regulamentul de aplicare. In toate procedurile presedinte este un membru jurist."

9. Articolul 23 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 23
Independenta membrilor camerelor de apel
(1) Membrii Marii Camere de Apel si ai camerelor de apel sunt numiti pe o perioada de 5 ani si nu pot fi revocati din functiile lor in aceasta perioada decat in cazul in care exista motive serioase pentru revocare si daca Consiliul de administratie, la propunerea Marii Camere de Apel, ia o decizie in acest sens. Cu toate acestea, mandatul membrilor camerelor ia sfarsit in cazul in care ei demisioneaza sau sunt pensionati in conformitate cu Regulamentul de serviciu pentru angajatii permanenti ai Oficiului European de Brevete.
(2) Membrii camerelor nu pot fi membri ai sectiei de depozit, diviziilor de examinare, diviziilor de opuneri sau ai diviziei juridice.
(3) In luarea deciziilor membrii camerelor nu vor fi constransi de nici o instructiune si se vor supune numai prevederilor prezentei conventii.
(4) Regulile de procedura ale camerelor de apel si ale Marii Camere de Apel sunt adoptate in conformitate cu Regulametul de aplicare. Ele sunt aprobate de Consiliul de administratie."

10. Articolul 33 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 33
Competenta Consiliului de administratie in anumite cazuri
(1) Consiliul de administratie are competenta de a modifica urmatoarele prevederi:
a) termenele stabilite in prezenta conventie;
b) partile II-VII si partea a X-a ale prezentei conventii, in vederea alinierii lor la tratatele internationale referitoare la brevete sau la legislatia Comunitatii Europene referitoare la brevete;
c) Regulamentul de aplicare.
(2) Consiliul de administratie are competenta, in conformitate cu prezenta conventie, de a adopta sau modifica urmatoarele prevederi:
a) Regulamentul financiar;
b) Regulamentul de serviciu pentru angajatii permanenti si conditiile de angajare a altor angajati ai Oficiului European de Brevete, nivelul salariilor respectivilor angajati permanenti si ale celorlalti angajati si, de asemenea, natura si regulile de acordare a oricaror alte beneficii suplimentare;
c) Regulamentul schemei de pensionare si orice alte cresteri adecvate ale pensiilor existente, care sa corespunda cu cresterea salariilor;
d) reguli referitoare la taxe;
e) regulile sale de procedura.
(3) Cu toate prevederile art. 18 paragraful (2), Consiliul de administratie este competent sa decida, in lumina experientei, ca in anumite categorii de cazuri diviziile de examinare se compun dintr-un singur examinator cu pregatire tehnica. O astfel de decizie poate fi revocata.
(4) Consiliul de administratie are competenta de a autoriza presedintele Oficiului European de Brevete sa negocieze si, cu aprobarea sa, sa incheie acorduri in numele Organizatiei Brevetului European cu state, cu organizatii interguvernamentale si cu centre de documentare infiintate in virtutea unor acorduri cu astfel de organizatii.
(5) Consiliul de administratie nu poate sa ia o decizie conform paragrafului (1) b):
- referitoare la un tratat international, inaintea intrarii in vigoare a respectivului tratat;
- referitoare la legislatia Comunitatii Europene, inaintea intrarii sale in vigoare sau, in cazurile in care legislatia prevede o perioada pentru implementarea sa, inaintea expirarii acelei perioade."

11. Articolul 35 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 35
Reguli de votare
(1) Deciziile consiliului de administratie, altele decat cele prevazute la paragrafele (2) si (3), se iau cu o majoritate simpla a statelor contractante reprezentate si care voteaza.
(2) Deciziile pe care Consiliul de administratie este competent sa le ia in temeiul art. 7, art. 11 paragraful (1), art. 33 paragrafele (1) a) si c) si (2)-(4), art. 39 paragraful (1), art. 40 paragrafele (2) si (4), art. 46, art. 134a, art. 149a paragraful (2), art. 152, art. 153 paragraful (7), art. 166 si 172, necesita o majoritate de trei patrimi din voturile statelor contractante reprezentate si care voteaza.
(3) Deciziile pe care Consiliul de administratie este competent sa le ia in baza art. 33 paragraful (1) b) necesita unanimitatea statelor contractante care voteaza. Consiliul de administratie ia astfel de decizii numai daca sunt reprezentate toate statele contractante. O decizie luata pe baza art. 33 paragraful (1) b) nu are efect in cazul in care statul contractant declara, intr-un interval de 12 luni de la data deciziei, ca nu doreste sa fie legat de aceasta decizie.
(4) Abtinerile nu vor fi considerate ca fiind voturi."

12. Articolul 37 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 37
Resurse bugetare
Bugetul Organizatiei este finantat:
a) de resursele proprii ale Organizatiei;
b) de platile facute de catre statele contractante referitoare la taxele de mentinere in vigoare a brevetelor europene, percepute in aceste state;
c) unde este necesar, de contributii financiare speciale ale statelor contractante;
d) cand este cazul, de veniturile prevazute in art. 146;
e) cand este cazul, si numai pentru active tangibile, de imprumuturi de la terte parti garantate de proprietate funciara sau imobiliara;
f) cand este cazul, de finantari ale tertelor parti pentru anumite proiecte."

13. Articolul 38 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 38
Resursele proprii ale Organizatiei
Resursele proprii ale Organizatiei vor cuprinde:
a) toate veniturile din taxe si alte surse si, de asemenea, rezervele Organizatiei;
b) resursele Fondului rezerve pensii, care va fi tratat ca fiind o clasa speciala de active ale Organizatiei desemnata sa asigure suport schemei de pensii ale Organizatiei prin asigurarea rezervelor corespunzatoare."

14. Articolul 42 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 42
Bugetul
(1) Bugetul Organizatiei va fi echilibrat. El va fi intocmit in conformitate cu principiile general acceptate ale contabilitatii prevazute de regulamentele financiare. In cazul in care se considera necesar, pot exista bugete modificatoare sau aditionale.
(2) Bugetul va fi intocmit in unitatea de contabilitate stabilita de regulamentele financiare."

15. Articolul 50 va fi amendat, urmand a fi citit dupa cum urmeaza:
"ARTICOLUL 50
Regulamente financiare
Regulamentul financiar stabileste indeosebi:
a) procedurile referitoare la stabilirea si executia bugetului, precum si la darea de seama asupra conturilor si la verificarea acestora;
b) modalitatile si procedura conform carora platile si contributiile prevazute in art. 37, precum si platile anticipate prevazute in art. 41 urmeaza sa fie puse la dispozitia Organizatiei de catre statele contractante;
c) regulile privind responsabilitatile de autorizare si control al ordonatorilor si contabililor si modalitatile de control al acestora;
d) rata dobanzilor prevazute in art. 39, 40 si 47;
e) modalitatile de calcul al contributiilor ce trebuie platite in conformitate cu art. 146;
f) componenta si sarcinile unei comisii de buget si finante, care trebuie instituita de Consiliul de administratie;
g) principiile general acceptate ale contabilitatii, pe care sunt fundamentate bugetul si declaratiile financiare anuale."

16. Articolul 51 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 51
Taxe
(1) Oficiul European de Brevete poate solicita taxe pentru orice sarcina sau procedura oficiala ce are loc conform prezentei conventii.
(2) Termenele pentru plata taxelor, altele decat cele statuate de catre prezenta conventie, vor fi mentionate in Regulamentul de aplicare.
(3) In cazul in care Regulamentul de aplicare prevede plata unei taxe, vor fi, de asemenea, prevazute consecintele neplatii acestor taxe in termenul legal prevazut.
(4) Regulile referitoare la taxe vor determina, in special, cuantumul taxelor si modalitatea in care acestea vor fi platite."

17. Articolul 52 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 52
Inventiile brevetabile
(1) Brevetele europene vor fi eliberate pentru orice inventii, in toate domeniile tehnologiei, cu conditia ca ele sa fie noi, sa implice o activitate inventiva si sa fie susceptibile de aplicabilitate industriala.
(2) In sensul paragrafului (1), nu sunt considerate inventii, in special:
a) descoperirile, teoriile stiintifice si metodele matematice;
b) creatiile estetice;
c) planurile, regulile si metodele pentru exercitarea activitatilor intelectuale, pentru jocuri sau pentru activitati economice, precum si programele pentru calculatoare;
d) prezentarea informatiilor.
(3) Paragraful (2) nu exclude brevetabilitatea obiectului inventiei sau activitatilor cuprinse in acest paragraf decat in masura in care cererea de brevet european sau brevetul european se refera la astfel de obiecte ale inventiei sau activitati ca atare."

18. Articolul 53 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 53
Exceptii de la brevetabilitate
Brevetele europene nu se elibereaza pentru:
a) inventiile a caror exploatare comerciala ar fi contrara ordinii publice sau bunelor moravuri, cu conditia ca astfel de exploatare sa nu fie considerata interzisa doar datorita faptului ca este interzisa de legi sau regulamente in unele sau in toate statele contractante;
b) varietatile de plante si animale sau procedeele in esenta biologice pentru obtinerea plantelor sau a animalelor; aceasta dispozitie nu se aplica in cazul procedeelor microbiologice sau al produselor obtinute prin aceste procedee;
c) metodele pentru tratamentul corpului uman sau animal, prin chirurgie sau terapie, si metodele de diagnosticare practicate pe corpul uman sau animal; aceasta prevedere nu se aplica produselor, in special substantelor utilizate in oricare dintre aceste metode."

19. Articolul 54 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 54
Noutatea
(1) O inventie va fi considerata ca fiind noua daca nu este continuta in stadiul tehnicii.
(2) Stadiul tehnicii cuprinde toate cunostintele care au devenit accesibile publicului inaintea datei de depozit a cererii de brevet european, printr-o descriere scrisa sau orala, prin folosire sau prin oricare alt mod.
(3) In plus, continutul cererilor de brevet european, asa cum au fost ele inregistrate, ale caror date de depozit sunt anterioare datei la care face referire paragraful (2) si care au fost publicate la acea data sau ulterior acelei date va fi considerat ca fiind cuprins in stadiul tehnicii.
(4) Paragrafele (2) si (3) nu exclud brevetabilitatea oricarei substante sau compozitii cuprinse in stadiul tehnicii, utilizate intr-o metoda la care face referire art. 53 c), cu conditia ca utilizarea sa pentru orice astfel de metoda sa nu fie cuprinsa in stadiul tehnicii.
(5) Paragrafele (2) si (3) nu exclud, de asemenea, brevetabilitatea oricarei substante sau compozitii la care face referire paragraful (4) pentru orice utilizare specifica in orice metoda la care face referire art. 53 c), cu conditia ca astfel de utilizare sa nu fie cuprinsa in stadiul tehnicii."

20. Articolul 60 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 60
Dreptul la brevet european
(1) Dreptul asupra brevetului european apartine inventatorului sau succesorului sau in drepturi. Daca inventatorul este salariat, dreptul asupra brevetului european se stabileste conform legii statului in care acesta este angajat; daca nu se poate stabili in care stat salariatul este angajat, se va aplica legea statului pe teritoriul caruia se afla intreprinderea angajatorului la care este angajat salariatul.
(2) Daca doua sau mai multe persoane au realizat o inventie, independent una de alta, dreptul asupra brevetului european apartine aceleia a carei cerere de brevet european are data de depozit cea mai veche, cu conditia ca aceasta prima cerere sa fi fost publicata.
(3) In cadrul procedurilor in fata Oficiului European de Brevete solicitantul este cel indreptatit sa exercite dreptul la brevetul european."

21. Articolul 61 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 61
Cerere de brevet european depusa de o persoana neindreptatita
(1) Daca printr-o hotarare judecatoreasca ramasa definitiva se recunoaste dreptul la obtinerea unui brevet european unei persoane, alta decat solicitantul, acea persoana poate, in conformitate cu Regulamentul de aplicare:
a) sa continue procedura referitoare la cererea de brevet european in locul solicitantului, ca pentru o cerere proprie;
b) sa depuna o noua cerere de brevet european pentru aceeasi inventie; sau
c) sa ceara respingerea cererii de brevet european.
(2) Art. 76 paragraful (1) se va aplica mutatis mutandis unei noi cereri de brevet european inregistrate conform paragrafului (1) b)."

22. Articolul 65 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 65
Traducerea unui brevet european
(1) Orice stat contractant poate, daca brevetul european, asa cum a fost acordat, amendat sau limitat de catre Oficiul European de Brevete, nu este redactat in una dintre limbile sale oficiale, prevedea ca titularul brevetului sa transmita oficiului central de proprietate industriala al statului respectiv o traducere a brevetului, asa cum a fost el acordat, amendat sau limitat, in una dintre limbile sale oficiale, la alegere sau, in cazul in care statul a prevazut utilizarea unei anume limbi oficiale, in acea limba. Perioada pentru transmiterea traducerii se incheie la 3 luni de la data publicarii in Buletinul european de brevete a mentiunii privind acordarea, mentinerea in forma amendata sau limitarea brevetului european, cu exceptia cazului in care statul respectiv prevede o perioada mai mare.
(2) Orice stat contractant care a adoptat prevederile ce decurg din paragraful (1) poate prevedea obligativitatea titularului brevetului european de a plati, in totalitate sau partial, intr-un termen stabilit de catre respectivul stat, costurile publicarii unei astfel de traduceri.
(3) Orice stat contractant poate prevedea ca, in cazul in care prevederile adoptate in conformitate cu paragrafele (1) si (2) sunt nerespectate, brevetul european sa fie considerat ca fiind nul ab initio in acel stat."

23. Articolul 67 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 67
Drepturile conferite de o cerere de brevet european dupa publicare
(1) De la data publicarii sale cererea de brevet european confera solicitantului, in statele contractante desemnate in cerere, o protectie provizorie conform art. 64.
(2) Fiecare stat contractant poate prevedea ca cererea de brevet european sa nu confere o protectie conform art. 64. Totusi protectia conferita de publicarea cererii de brevet european nu trebuie sa fie mai redusa decat protectia conferita prin publicarea obligatorie a cererilor de brevet nationale neexaminate, prevazuta prin legea statului respectiv. In orice caz, fiecare stat contractant va prevedea cel putin ca de la data publicarii cererii de brevet european solicitantul sa poata pretinde despagubirile corespunzatoare de la orice persoana care a folosit inventia in acest stat in cazul in care, dupa legea nationala, aceasta persoana s-ar face vinovata de contrafacerea unui brevet national.
(3) Fiecare stat contractant care nu are ca limba oficiala limba in care se desfasoara procedurile poate prevedea ca protectia provizorie conform paragrafelor (1) si (2) va putea fi efectiva numai de la data la care traducerea revendicarilor in una dintre limbile sale oficiale, la alegerea solicitantului, sau, daca statul respectiv a prevazut folosirea unei anumite limbi oficiale, in aceasta limba:
a) a fost pusa la dispozitia publicului in conditiile prevazute de legea nationala; sau
b) a fost comunicata acelei persoane care utilizeaza inventia in acest stat.
(4) Efectele cererii de brevet european prevazute la paragrafele (1) si (2) sunt anulate daca cererea de brevet european a fost retrasa, este considerata ca fiind retrasa sau a fost respinsa printr-o hotarare ramasa definitiva. Acelasi lucru este valabil pentru efectele cererii de brevet european intr-un stat contractant a carui desemnare a fost retrasa sau este considerata ca fiind retrasa."

24. Articolul 68 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 68
Efectul revocarii sau limitarii brevetului european
Cererea de brevet european si brevetul rezultat vor fi considerate ca si cum, de la anceput, nu ar fi avut efectele specificate in art. 64 si 67, in masura in care brevetul european a fost revocat sau limitat in procedurile de opunere, limitare sau revocare."

25. Articolul 69 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 69
Intinderea protectiei
(1) Intinderea protectiei conferite de brevetul european sau de cererea de brevet european este determinata de continutul revendicarilor. Totusi descrierea si desenele se vor folosi pentru interpretarea revendicarilor.
(2) In perioada pana la eliberarea brevetului european intinderea protectiei conferite de cererea de brevet european este determinata de catre revendicarile continute in cerere, asa cum a fost ea publicata. Totusi brevetul european, asa cum a fost eliberat sau amendat in procedurile de opunere, limitare sau revocare, va determina retroactiv protectia conferita de cererea de brevet european in masura in care protectia respectiva nu este astfel extinsa."

26. Articolul 70 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 70
Textul autentic al unei cereri de brevet european sau brevetul european
(1) Textul unei cereri de brevet european sau un brevet european in limba procedurilor va fi textul autentic in orice proceduri ce au loc in fata Oficiului European de Brevete si in orice stat contractant.
(2) Daca totusi cererea de brevet european a fost depusa intr-o limba care nu este o limba oficiala a Oficiului European de Brevete, acel text va fi cererea asa cum a fost ea depusa in intelesul prezentei conventii.
(3) Orice stat contractant poate prevedea ca o traducere intr-o limba oficiala a statului respectiv, conform prezentei conventii, este considerata in statul respectiv ca fiind un text autentic, cu exceptia procedurilor de revocare, in cazul in care cererea de brevet european sau brevetul european in limba traducerii confera o protectie care este mai redusa decat cea conferita de ea in limba procedurii.
(4) Orice stat contractant care adopta o prevedere conform paragrafului (3):
a) trebuie sa permita solicitantului sau titularului de brevet european sa depuna o traducere corectata a cererii de brevet european sau a brevetului european. Astfel de traducere corectata nu are nici un efect juridic pana cand nu sunt indeplinite mutatis mutandis conditiile fixate de statul contractant in baza art. 65 paragraful (2) si art. 67 paragraful (3);
b) poate prevedea ca orice persoana care, in statul respectiv, cu buna-credinta, aplica sau a facut pregatiri efective si serioase pentru exploatarea inventiei fara ca aceasta sa constituie o actiune in contrafacere a cererii de brevet european sau brevetului european in textul traducerii initiale, poate, dupa ce traducerea corectata dobandeste efect juridic, sa continue aplicarea ei in cadrul intreprinderii sale sau pentru nevoile ei, in mod gratuit."

27. Articolul 75 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 75
Depunerea unei cereri de brevet european
(1) O cerere de brevet european poate fi depusa:
a) la Oficiul European de Brevete; sau
b) in cazul in care legea statului contractant permite si ca urmare a art. 76 paragraful (1), la oficiul central de proprietate industriala sau la alta autoritate competenta a respectivului stat. Orice cerere astfel depusa va avea acelasi efect ca si cum ar fi fost depusa la aceeasi data la Oficiul European de Brevete.
(2) Paragraful (1) nu interzice aplicarea prevederilor legale sau administrative care, in orice stat contractant:
a) sunt valabile pentru inventiile care, datorita naturii obiectului lor, nu se pot comunica in strainatate fara aprobarea prealabila a autoritatilor competente ale respectivului stat; sau
b) prevad ca fiecare cerere de brevet sa fie depusa mai intai la o autoritate nationala sau la o alta autoritate, cu conditia unei aprobari prealabile."

28. Articolul 76 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 76
Cererile de brevet european divizionare
(1) Orice cerere de brevet european divizionara se depune direct la Oficiul European de Brevete in conformitate cu Regulamentul de aplicare. Aceasta poate fi depusa numai pentru un obiect care nu se extinde peste continutul cererii anterioare, asa cum a fost ea depusa; daca este indeplinita aceasta cerinta, se considera ca cererea de brevet european divizionara a fost depusa la data de depozit a cererii initiale si beneficiaza de orice drept de prioritate al acesteia.
(2) Toate statele contractante desemnate in cererea anterioara la data depunerii cererii de brevet european divizionare vor fi considerate a fi desemnate in cererea de brevet european divizionara."

29. Articolul 77 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 77
Transmiterea cererilor de brevet european
(1) Oficiul central de proprietate industriala al unui stat contractant va transmite Oficiului European de Brevete orice cerere de brevet european depusa la el sau la orice alta autoritate competenta a acelui stat, in conformitate cu Regulamentul de aplicare.
(2) Orice cerere de brevet european al carei obiect a fost considerat ca fiind secret nu va fi transmisa Oficiului European de Brevete.
(3) Orice cerere de brevet european care nu este transmisa Oficiului European de Brevete in termenul prevazut va fi considerata ca fiind retrasa."

30. Articolul 78 va fi amendat, urmand a fi citit dupa cum urmeaza:
"ARTICOLUL 78
Cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca cererea de brevet european
(1) O cerere de brevet european trebuie sa contina:
a) o cerere de eliberare a unui brevet european;
b) o descriere a inventiei;
c) una sau mai multe revendicari;
d) desenele la care se fac referiri in descriere sau in revendicari;
e) un rezumat
si sa indeplineasca conditiile prevazute de Regulamentul de aplicare.
(2) O cerere de brevet european este supusa unei taxe de inregistrare si unei taxe de cercetare documentara. In cazul in care taxa de cercetare documentara sau taxa de examinare nu este platita in termenul prevazut, cererea va fi considerata retrasa."

31. Articolul 79 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 79
Desemnarea statelor contractante
(1) Toate statele contractante parti la prezenta conventie la data inregistrarii unei cereri de brevet european vor fi considerate ca fiind desemnate in cererea de eliberare a brevetului european.
(2) Desemnarea unui stat contractant poate fi supusa platii unei taxe de desemnare.
(3) Desemnarea unui stat contractant poate fi retrasa in orice moment pana la eliberarea brevetului european."

32. Articolul 80 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 80
Data de depozit
Data de depozit a unei cereri de brevet european este data la care toate cerintele prevazute de Regulamentul de aplicare sunt indeplinite."

33. Articolul 86 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 86
Taxele anuale pentru cererea de brevet european
(1) Taxele anuale pentru o cerere de brevet european vor fi platite Oficiului European de Brevete in conformitate cu Regulamentul de aplicare. Aceaste taxe sunt datorate pentru al treilea in calculat de la data depunerii cererii, precum si pentru fiecare an urmator. In cazul in care taxele anuale nu sunt platite in termen, cererea de brevet european va fi considerata ca fiind retrasa.
(2) Obligatia de a achita taxele anuale inceteaza o data cu plata taxei anuale datorate pentru anul in care este publicata eliberarea brevetului european."

34. Articolul 87 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 87
Dreptul de prioritate
(1) Orice persoana care a depus, conform prevederilor legale, in sau pentru:
a) orice stat parte la Conventia de la Paris pentru protectia proprietatii industriale; sau
b) orice membru al Organizatiei Mondiale a Comertului, o cerere de brevet, model de utilitate sau certificat de utilitate ori succesorul sau in drepturi beneficiaza, in scopul inregistrarii unei cereri de brevet european pentru aceeasi inventie, de un drept de prioritate pe un termen de 12 luni de la data inregistrarii primei cereri.
(2) Dreptul de prioritate va fi dat de orice depozit care are valoarea unui depozit national reglementar, conform legislatiei nationale a statului in care a fost constituit sau conform acordurilor bilaterale ori multilaterale, inclusiv prezentei conventii.
(3) Prin depozit national reglementar se intelege orice depozit care este suficient pentru a se stabili data la care a fost depusa cererea, evolutia ulterioara a cererii neavand nici o importanta.
(4) O cerere ulterioara este considerata ca fiind o prima cerere de la a carei data de depozit se calculeaza termenul de prioritate, daca se refera la acelasi obiect ca al primei cereri anterioare, depusa in sau pentru acelasi stat, cu conditia ca la data de depozit a cererii ulterioare cererea anterioara sa fi fost retrasa, abandonata sau refuzata, fara sa fi fost facuta publica si fara sa fi ramas sa subziste drepturi asupra ei, precum si daca ea nu a constituit baza pe care s-a revendicat deja un drept de prioritate. Dupa aceea cererea anterioara nu mai poate servi ca baza pentru revendicarea unui drept de prioritate.
(5) Daca prima anregistrare a fost facuta la o autoritate de proprietate industriala care nu face parte din Conventia de la Paris pentru protectia proprietatii industriale sau din Acordul privind constituirea Organizatiei Mondiale a Comertului, paragrafele (1)-(4) se vor aplica numai daca respectiva autoritate, in conformitate cu o notificare a presedintelui Oficiului European de Brevete, recunoaste faptul ca o prima inregistrare facuta la Oficiul European de Brevete da nastere la un drept de prioritate supus conditiilor si avand efectele echivalente celor prevazute de Conventia de la Paris."

35. Articolul 88 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 88
Revendicarea prioritatii
(1) Solicitantul care vrea sa beneficieze de prioritatea unei cereri anterioare trebuie sa depuna o declaratie de prioritate si orice alt document solicitat, in conformitate cu Regulamentul de aplicare.
(2) In cazul unei cereri de brevet european se pot revendica prioritati multiple, chiar daca ele provin din state diferite. Daca este cazul, se pot revendica prioritati multiple pentru aceeasi revendicare de brevet. Daca sunt revendicate prioritati multiple, termenele care curg de la data prioritatii se calculeaza de la data de prioritate cea mai veche.
(3) Daca se revendica una sau mai multe prioritati pentru cererea de brevet european, atunci dreptul de prioritate acopera doar acele elemente ale cererii de brevet european care sunt cuprinse in cererea sau in cererile a caror prioritate a fost revendicata.
(4) Daca anumite elemente ale inventiei pentru care se revendica prioritatea nu sunt cuprinse in revendicarile formulate in cererea anterioara, prioritatea poate fi totusi acordata cu conditia ca ansamblul format de documentele cererii anterioare sa dezvaluie clar aceste elemente."

36. Articolul 90 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 90
Examinarea depozitului si examinarea cerintelor formale
(1) Oficiul European de Brevete examineaza, in conformitate cu Regulamentul de aplicare, daca cererea indeplineste conditiile pentru acordarea unei date de depozit.
(2) In cazul in care, ca urmare a examinarii conform paragrafului (1), nu poate fi acordata o data de depozit, cererea nu va fi tratata ca fiind o cerere de brevet european.
(3) In cazul in care o data de depozit a fost acordata unei cereri de brevet european, Oficiul European de Brevete examineaza, in conformitate cu Regulamentul de aplicare, daca cerintele prevazute de art. 14, 78 si 81 si, unde este cazul, art. 88 paragraful (1) si 133 paragraful (2), precum si orice alte cerinte prevazute de Regulamentul de aplicare au fost indeplinite.
(4) In cazurile in care, pe parcursul examinarii conform paragrafului (1) sau (3), Oficiul European de Brevete constata ca exista deficiente care pot fi corectate, va da solicitantului posibilitatea de a le corecta.
(5) Daca orice deficienta constatata in examinarea conform paragrafului (3) nu este corectata, cererea de brevet european va fi respinsa. In cazurile in care deficienta constatata are ca obiect dreptul de prioritate, acest drept va fi pierdut pentru cererea respectiva."

37. Articolul 91 se abroga.

38. Articolul 92 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 92
Intocmirea raportului de cercetare documentara europeana
Oficiul European de Brevete, in conformitate cu Regulamentul de aplicare, intocmeste si publica un raport de cercetare documentara europeana referitor la cererea de brevet european, pe baza revendicarilor si in legatura cu descrierea si eventualele desene existente."

39. Articolul 93 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 93
Publicarea cererii de brevet european
(1) Oficiul European de Brevete publica cererea de brevet european cat de repede posibil:
a) dupa expirarea unei perioade de 18 luni de la data depozitului sau, daca a fost revendicata prioritatea, de la data prioritatii; sau
b) la cererea solicitantului, anaintea expirarii acestei date.
(2) In cazul in care hotararea de eliberare a brevetului european devine efectiva inaintea datei de expirare a perioadei la care face referire paragraful (1) a), cererea de brevet european este publicata simultan cu publicatia fasciculului de brevet european."

40. Articolul 94 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 94
Examinarea cererii de brevet european
(1) Oficiul European de Brevete, in conformitate cu Regulamentul de aplicare, examineaza, la cerere, daca cererea de brevet european si inventia la care se refera aceasta indeplinesc cerintele prezentei conventii. Cererea de examinare nu va fi considerata a fi inregistrata pana la plata taxelor de examinare.
(2) In cazul in care in termenul prevazut nu a fost facuta nici o cerere de examinare, cererea de brevet european va fi considerata a fi retrasa.
(3) Daca in cursul examinarii se constata ca cererea sau inventia la care aceasta se refera nu indeplineste cerintele prevazute de prezenta conventie, divizia de examinare va invita solicitantul, ori de cate ori va fi necesar, sa inregistreze observatiile sale si, conform art. 123 paragraful (1), sa modifice cererea.
(4) Daca in termenul prevazut solicitantul nu raspunde oricarei notificari transmise de divizia de examinare, cererea va fi considerata ca retrasa."

41. Articolele 95 si 96 se abroga.

42. Articolul 97 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 97
Acordarea sau respingerea
(1) In cazul in care divizia de examinare este de parere ca cererea de brevet european si inventia la care aceasta se refera indeplinesc cerintele prevazute de prezenta conventie, ea va decide acordarea brevetului european cu conditia ca toate cerintele prevazute de Regulamentul de aplicare sa fie indeplinite.
(2) In cazul in care divizia de examinare este de parere ca cererea de brevet european sau inventia la care aceasta se refera nu indeplineste cerintele prevazute de aceasta conventie, ea va respinge cererea, exceptand cazul in care prezenta conventie nu prevede o sanctiune diferita.
(3) Hotararea de acordare a brevetului european va avea efect la data publicarii in Buletinul european de brevete a mentiunii privind aceasta acordare."

43. Articolul 98 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 98
Publicarea fasciculului de brevet european
Oficiul European de Brevete publica fasciculul de brevet european cat mai curand posibil dupa ce mentionarea eliberarii brevetului european a fost publicata in Buletinul european de brevete."

44. Titlul partii a V-a se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"PARTEA a V-a
Procedurile de opunere si limitare"

45. Articolul 99 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 99
Opunerea
(1) In termen de 9 luni de la publicarea mentiunii de eliberare a brevetului european in Buletinul european de brevete orice persoana poate transmite Oficiului European de Brevete o opunere la acel brevet, in conformitate cu Regulamentul de aplicare. Opunerea nu va fi considerata ca fiind inregistrata decat dupa plata taxei de opunere.
(2) Opunerea la un brevet european va afecta acest brevet in toate statele contractante in care acest brevet are efect.
(3) Oponentii, precum si titularul brevetului european vor fi parte la procedurile de opunere.
(4) Daca o persoana face dovada ca, in urma unei hotarari judecatoresti ramase definitiva, este inscrisa in Registrul de brevete al unui stat contractant in locul titularului precedent, aceasta persoana, la cererea sa, trebuie sa-l inlocuiasca pe titularul precedent pentru statul respectiv. Prin derogare de la art. 118, titularul precedent si persoana care face solicitarea nu trebuie considerati ca fiind titulari comuni, daca nu cer amandoi aceasta."

46. Articolul 101 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 101
Examinarea opunerii. Revocarea sau mentinerea brevetului european
(1) Daca opunerea este admisibila, divizia de opunere trebuie sa examineze, in conformitate cu Regulamentul de aplicare, daca cel putin unul dintre motivele opunerii conform art. 100 prejudiciaza mentinerea brevetului european. Pe parcursul acestei examinari divizia de opunere invita partile, ori de cate ori este necesar, sa transmita observatiile lor privind comunicarile care emana de la cealalta parte sau emise de ea insasi.
(2) In cazul in care divizia de opunere este de parere ca cel putin unul dintre motivele opunerii prejudiciaza mentinerea brevetului european, ea revoca brevetul. In caz contrar, ea respinge opunerea.
(3) In cazul in care divizia de opunere este de parere ca, luand in considerare amendamentele aduse brevetului european de catre titular pe parcursul procedurilor de opunere, brevetul si inventia la care el se refera:
a) indeplineste cerintele prezentei conventii, ea decide mentinerea brevetului amendat, cu conditia indeplinirii cerintelor prevazute de Regulamentul de aplicare;
b) nu indeplineste cerintele prezentei conventii, ea revoca brevetul european."

47. Articolul 102 se abroga.

48. Articolul 103 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 103
Publicarea unui nou fascicul de brevet european
In cazul in care un brevet european este mentinut asa cum a fost amendat conform art. 101 paragraful (3) a), Oficiul European de Brevete publica un nou fascicul al brevetului european intr-un termen cat mai scurt de la publicarea mentiunii privind hotararea de opunere in Buletinul oficial de brevete."

49. Articolul 104 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 104
Cheltuieli
(1) Fiecare parte la procedurile de opunere suporta cheltuielile pe care le-a cauzat, cu exceptia cazului in care divizia de opunere, din motive de echitate, stabileste, in conformitate cu Regulamentul de aplicare, o repartizare diferita a cheltuielilor.
(2) Procedura de fixare a cheltuielilor este prevazuta de Regulamentul de aplicare.
(3) Orice decizie finala a Oficiului European de Brevete privind fixarea valorii cheltuielilor referitoare la executarea ei in statele contractante trebuie considerata ca fiind o decizie finala, luata de o instanta civila a statului pe al carui teritoriu aceasta executare trebuie indeplinita. Verificarea unei astfel de decizii trebuie sa fie limitata numai la autenticitatea ei."

50. Articolul 105 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 105
Interventia autorului prezumat al contrafacerii
(1) In conformitate cu Regulamentul de aplicare, orice terta parte poate interveni, dupa expirarea perioadei de opunere, in procedurile de opunere, in cazul in care respectiva terta parte face dovada ca:
a) a fost introdusa impotriva sa o actiune in contrafacere bazata pe acest brevet; sau
b) ca urmare a unei cereri a titularului de brevet european de incetare a contrafacerii presupuse, terta parte a introdus o actiune prin care sa se constate ca nu incalca brevetul.
(2) O interventie admisibila va fi tratata ca opunere.

51. Dupa articolul 105 se introduc articolele 105a, 105b si 105c cu urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 105a
Cerere de limitare sau revocare
(1) La cererea titularului brevetul european poate fi revocat sau limitat de o modificare a revendicarilor. Cererea este inregistrata la Oficiul European de Brevete, in conformitate cu Regulamentul de aplicare. Cererea nu este considerata ca fiind depusa decat in momentul achitarii taxelor de limitare sau de revocare.
(2) Cererea nu poate fi inregistrata atata vreme cat procedurile de opunere privind brevetul european nu sunt ancheiate.
ARTICOLUL 105b
Limitarea sau revocarea brevetului european
(1) Oficiul European de Brevete examineaza daca cerintele prevazute de Regulamentul de aplicare referitoare la limitarea sau la revocarea brevetului european au fost indeplinite.
(2) In cazul in care Oficiul European de Brevete considera ca cererea de limitare sau de revocare a brevetului european indeplineste aceste cerinte, el va decide sa limiteze sau sa revoce brevetul european in conformitate cu Regulamentul de aplicare. In caz contrar, el respinge cererea.
(3) Decizia de limitare sau de revocare a brevetului european se va aplica brevetului european in toate statele contractante pentru care acesta a fost eliberat. Ea va avea efect la data la care mentiunea hotararii a fost publicata in Buletinul european de brevete.
ARTICOLUL 105c
Publicarea fasciculului amendat de brevet european
In cazul in care brevetul european este limitat conform art. 105b paragraful (2), Oficiul European de Brevete publica fasciculul amendat al brevetului european intr-un termen cat mai scurt de la publicarea in Buletinul european de brevete a mentiunii privind limitarea."

52. Articolul 106 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 106
Hotarari susceptibile de apel
(1) Sunt susceptibile de apel hotarari ale sectiei de depozit, ale diviziilor de examinare, ale diviziilor de opunere si ale diviziei juridice. Apelul are efect suspensiv.
(2) Impotriva unei hotarari care nu incheie procedurile in ceea ce priveste una dintre parti poate fi introdus apel doar ampreuna cu hotararea finala, cu exceptia cazului in care hotararea permite un apel separat.
(3) Dreptul de a introduce un apel impotriva unei hotarari referitoare la repartizarea sau la fixarea cheltuielilor in procedurile de opunere poate fi restrictionat de Regulamentul de aplicare."

53. Articolul 108 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 108
Termenul si forma apelului
Apelul trebuie depus, in conformitate cu Regulamentul de aplicare, la Oficiul European de Brevete in termen de doua luni de la data notificarii hotararii. Apelul trebuie sa fie considerat ca fiind formulat doar dupa plata taxei de apel. In termen de 4 luni de la data notificarii hotararii va fi depusa, in conformitate cu Regulamentul de aplicare, o declaratie expunand motivele apelului."

54. Articolul 110 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 110
Examinarea apelului
In cazul in care apelul este admisibil, camera de apel examineaza daca apelul este intemeiat. Examinarea apelului se desfasoara conform prevederilor Regulamentului de aplicare."

55. Dupa articolul 112 se introduce articolul 112a cu urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 112a
Cererea, prin petitie, de revizuire de catre Marea Camera de Apel
(1) Orice parte la procedurile de apel afectata nefavorabil de hotararea camerei de apel poate inregistra o cerere prin care cere revizuirea hotararii de catre Marea Camera de Apel.
(2) Cererea de revizuire poate fi inregistrata numai pentru urmatoarele motive:
a) un membru al Marii Camere de Apel a luat parte la luarea hotararii nerespectand art. 24 paragraful (1) sau in ciuda faptului ca a fost exclus ca urmare a unei hotarari luate conform art. 24 paragraful (4);
b) camera de apel a inclus o persoana care nu a fost numita ca membru al camerelor de apel;
c) a aparut o violare fundamentala a art. 113;
d) pe parcursul procedurilor de apel a aparut orice alt viciu fundamental procedural definit in Regulamentul de aplicare; sau
e) o fapta calificata ca infractiune conform conditiilor prevazute in Regulamentul de aplicare ar fi avut un impact asupra hotararii.
(3) Cererea de revizuire nu are efect suspensiv.
(4) Cererea de revizuire va fi inregistrata sub forma unei declaratii motivate, in conformitate cu Regulamentul de aplicare. In cazul in care se bazeaza pe paragraful (2) lit. a)-d), cererea este depusa in termen de doua luni de la notificarea hotararii camerei de apel. In cazul in care se bazeaza pe paragraful (2) e), cererea este depusa in termen de doua luni de la data constatarii comiterii infractiunii si, in orice caz, nu mai tarziu de 5 ani de la notificarea hotararii camerei de apel. Cererea este considerata ca fiind depusa doar in momentul in care taxele stabilite au fost achitate.
(5) Marea Camera de Apel examineaza cererea de revizuire in conformitate cu Regulamentul de aplicare. In cazul in care aceasta este intemeiata, Marea Camera de Apel caseaza hotararea aflata in revizuire si dispune reluarea procedurilor in fata camerelor de apel, in conformitate cu Regulamentul de aplicare.
(6) Orice persoana care, intr-un stat contractant desemnat, a inceput cu buna-credinta aplicarea sau a facut pregatiri efective si serioase pentru aplicarea unei inventii care este subiectul unei cereri de brevet european publicat sau al unui brevet european, in perioada dintre hotararea camerei de apel aflata in revizuire si publicarea mentiunii privind hotararea Marii Camere de Apel asupra cererii, poate sa continue aplicarea inventiei numai in intreprinderea sa sau pentru necesitatile acesteia si fara a plati vreo despagubire."

56. Articolul 115 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 115
Observatiile tertilor
In procedurile ce au loc in fata Oficiului European de Brevete ca urmare a publicarii cererii de brevet european orice terta persoana, in conformitate cu Regulamentul de aplicare, poate prezenta observatii referitoare la brevetabilitatea inventiei la care cererea sau brevetul se refera. Acea persoana nu va fi parte la proceduri."

57. Articolul 117 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 117
Instrumentarea
(1) In procedurile ce se desfasoara in fata Oficiului European de Brevete mijloacele de instrumentare vor include urmatoarele:
a) audierea partilor;
b) solicitarea de informatii;
c) prezentarea de documente;
d) audierea martorilor;
e) opinii ale expertilor;
f) inspectia vizuala;
g) declaratii scrise sub prestare de juramant.
(2) Procedura de instrumentare va fi prevazuta in Regulamentul de aplicare."

58. Articolul 119 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 119
Notificarea
Oficiul European de Brevete notifica din oficiu hotararile, citatiile, adresele si alte comunicari, in conformitate cu Regulamentul de aplicare. Notificarile pot fi facute, in cazul in care circumstante exceptionale o impun, prin intermediul oficiilor centrale de proprietate industriala ale statelor contractante."

59. Articolul 120 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 120
Termene
Regulamentul de aplicare va specifica:
a) termenele care trebuie respectate in procedurile ce au loc in fata Oficiului European de Brevete si care nu sunt fixate de prezenta conventie;
b) modul de calcul al termenelor si conditiile in care termenele pot fi prelungite;
c) durata minima si maxima a termenelor stabilite de Oficiul European de Brevete."

60. Articolul 121 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 121
Continuarea procedurii cererii de brevet european
(1) In cazul in care un solicitant, in cursul procedurii in fata Oficiului European de Brevete, nu reuseste sa respecte un termen, el poate cere continuarea procedurii cererii de brevet european.
(2) Oficiul European de Brevete aproba cererea cu conditia ca cerintele prevazute de Regulamentul de aplicare sa fie indeplinite. In caz contrar el respinge cererea.
(3) In cazul in care cererea de brevet european este aprobata, consecintele legale ale imposibilitatii nerespectarii termenului vor fi considerate a nu fi rezultat.
(4) Continuarea procedurii va fi exclusa in ceea ce priveste termenele prevazute de art. 87 paragraful (1), art. 108 si art. 112a paragraful (4), precum si termenele de solicitare a continuarii procedurii sau de repunere in drepturi. Regulamentul de aplicare poate exclude continuarea procedurii pentru alte termene."

61. Articolul 122 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 122
Repunerea in drepturi
(1) Solicitantul sau titularul de brevet european care, in ciuda atentiei cuvenite conform circumstantelor date, a fost in imposibilitatea de a respecta un termen fata de Oficiul European de Brevete, va fi, la cerere, repus in drepturi daca nerespectarea termenului respectiv are drept consecinta directa respingerea cererii de brevet european sau a unei solicitari ori considerarea cererii de brevet european ca fiind retrasa sau revocarea brevetului european ori pierderea unui alt drept sau a unui mijloc de reparare.
(2) Oficiul European de Brevete va aproba cererea cu conditia ca prevederile paragrafului (1) si orice alte cerinte prevazute de Regulamentul de aplicare sa fie indeplinite. In caz contrar el va respinge cererea.
(3) In cazul in care cererea de repunere in drepturi este aprobata, consecintele legale ale nerespectarii termenului vor fi considerate a nu fi rezultat.
(4) Repunerea in drepturi este exclusa in ceea ce priveste termenul pentru solicitarea repunerii in drepturi. Regulamentul de aplicare poate exclude repunerea in drepturi pentru alte termene.
(5) Orice persoana care, intr-un stat contractant desemnat, a inceput cu buna-credinta aplicarea inventiei sau a facut pregatiri efective si serioase pentru aplicarea unei inventii care este subiectul unei cereri de brevet european publicate sau al unui brevet european, in perioada cuprinsa intre pierderea drepturilor la care s-a facut referire in paragraful (1) si publicarea mentiunii de restabilire a acestor drepturi, poate sa continue aplicarea inventiei numai in intreprinderea sa sau pentru necesitatile acesteia si fara a plati vreo despagubire.
(6) Acest articol nu afecteaza dreptul unui stat contractant de a acorda repunerea in drepturi in privinta termenelor prevazute in prezenta conventie si care trebuie respectate fata de autoritatile acestui stat."

62. Articolul 123 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 123
Modificari
(1) O cerere de brevet european sau un brevet european poate fi amendat in procedurile in fata Oficiului European de Brevete, in conformitate cu Regulamentul de aplicare. In orice caz, solicitantului i se va acorda cel putin o posibilitate de a amenda cererea din propria initiativa.
(2) O cerere de brevet european sau un brevet european nu poate fi amendat astfel incat sa contina un obiect care sa depaseasca obiectul cererii initiale, asa cum a fost ea depusa.
(3) Un brevet european nu poate fi amendat astfel incat sa extinda protectia pe care o confera."

63. Articolul 124 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 124
Informatii referitoare la stadiul tehnicii
(1) Oficiul European de Brevete poate, in conformitate cu Regulamentul de aplicare, sa invite solicitantul sa furnizeze informatii privind stadiul tehnicii luat in considerare in procedurile nationale sau regionale ale brevetelor si referitoare la o inventie la care cererea de brevet european se refera.
(2) In cazul in care solicitantul nu raspunde in termenul prevazut unei invitatii conform paragrafului (1), cererea de brevet european se considera a fi retrasa."

64. Articolul 126 se abroga.

65. Articolul 127 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 127
Registrul european de brevete
Oficiul European de Brevete tine un registru denumit Registrul european de brevete, in care sunt inscrise datele specificate de Regulamentul de aplicare. Nici o mentiune nu se va inregistra in Registrul european de brevete anterior publicarii cererii de brevet european. Registrul european de brevete este deschis inspectiei publice."

66. Articolul 128 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 128
Accesul la documentele cererii de brevet european
(1) Accesul la documentele cuprinse in cererile de brevet european care inca nu au fost publicate este permis numai cu acordul solicitantului.
(2) Persoana care demonstreaza ca solicitantul s-a folosit de cererea de brevet european pentru a actiona impotriva sa poate sa obtina consultarea dosarului inaintea publicarii cererii de brevet european si fara acordul solicitantului.
(3) In cazul publicarii unei cereri de brevet european divizionare sau a unei noi cereri de brevet european, depusa in conformitate cu prevederile art. 61 paragraful (1), orice persoana poate consulta dosarul cererii de brevet european initiale, inainte de publicarea acesteia si fara acordul solicitantului.
(4) Dupa publicarea cererii de brevet european actele referitoare la cerere si la brevetul european acordat pe baza acestei cereri pot fi consultate la cerere, sub rezerva restrictiilor prevazute in Regulamentul de aplicare.
(5) Chiar si inainte de publicarea cererii de brevet european Oficiul European de Brevete poate sa comunice tertilor sau sa publice date specifice mentionate in Regulamentul de aplicare."

67. Articolul 129 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 129
Publicatii periodice
Oficiul European de Brevete publica periodic:
a) Buletinul european de brevete, cuprinzand date a caror publicare este prevazuta de prezenta conventie, Regulamentul de aplicare sau de presedintele Oficiului European de Brevete;
b) Jurnalul oficial cuprinzand comunicari si informatii de ordin general provenind de la presedintele Oficiului European de Brevete, precum si orice alte informatii referitoare la prezenta conventie sau la aplicarea ei."

68. Articolul 130 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 130
Schimbul de informatii
(1) Exceptand cazul in care prezenta conventie sau legile nationale au prevederi diferite, Oficiul European de Brevete si oficiul central de proprietate industriala al oricarui stat contractant asi vor comunica, la cerere, orice informatii utile referitoare la cererile de brevet european sau la brevetele europene ori nationale sau orice proceduri referitoare la ele.
(2) Paragraful (1) se aplica schimbului de informatii pe baza unor acorduri de lucru intre Oficiul European de Brevete si:
a) oficiile centrale de proprietate industriala ale altor state;
b) orice organizatie interguvernamentala insarcinata cu eliberarea brevetelor;
c) orice alta organizatie.
(3) Comunicarile informatiilor facute in conformitate cu paragraful (1) si paragraful (2) a) si b) nu sunt supuse restrictiilor prevazute in art. 128. Consiliul de administratie poate sa decida ca schimbul de informatii realizat in conformitate cu paragraful (2) c) nu este supus restrictiilor prevazute in art. 128, cu conditia ca organizatia in cauza sa considere informatiile comunicate ca fiind confidentiale, pana la data publicarii cererii de brevet european."

69. Articolul 133 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 133
Principii generale referitoare la reprezentare
(1) Sub rezerva prevederilor paragrafului (2), nici o persoana nu este obligata sa fie reprezentata printr-un mandatar in cadrul procedurilor stabilite de prezenta conventie.
(2) Persoanele fizice sau juridice care nu au domiciliul sau sediul intr-un stat contractant trebuie sa fie reprezentate de un mandatar autorizat si sa actioneze prin intermediul acestuia in toate procedurile prevazute de prezenta conventie, altele decat depunerea unei cereri de brevet european; Regulamentul de aplicare mai poate prevedea si alte exceptii.
(3) Persoanele fizice sau juridice cu domiciliul ori sediul intr-un stat contractant pot fi reprezentate in oricare dintre procedurile stabilite prin prezenta conventie de un angajat care nu trebuie sa fie un mandatar autorizat, dar care are nevoie de o amputernicire in acest sens conform Regulamentului de aplicare. Regulamentul de aplicare poate sa prevada daca si in ce conditii un angajat al unei astfel de persoane juridice poate sa reprezinte si alte persoane juridice cu sediul pe teritoriul unui stat contractant si care au relatii de natura economica cu prima persoana juridica.
(4) Prin Regulamentul de aplicare pot sa fie fixate dispozitii speciale referitoare la reprezentarea comuna a partilor actionand in comun."

70. Articolul 134 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 134
Reprezentarea in fata Oficiului European de Brevete
(1) Reprezentarea profesionala a persoanelor fizice sau juridice in procedurile stabilite de prezenta conventie poate fi efectuata doar de mandatarii autorizati ale caror nume apar pe o lista tinuta in acest scop de Oficiul European de Brevete.
(2) Orice persoana fizica care:
a) are nationalitatea unuia dintre statele contractante;
b) are sediul sau un loc de munca intr-un stat contractant; si
c) a trecut examenul european de calificare poate fi inscrisa pe lista mandatarilor autorizati.
(3) Intr-o perioada de un an de la data la care aderarea unui stat la prezenta conventie intra in vigoare se poate solicita inscrierea in lista si de catre orice persoana fizica care:
a) are nationalitatea unui stat contractant;
b) are sediul sau un loc de munca in statul contractant sau care a aderat la Conventie; si
c) are dreptul sa reprezinte persoane fizice sau juridice in materie de brevete in fata oficiului central de proprietate industriala al acelui stat. In cazul in care un astfel de drept nu este conditionat de o calificare profesionala in domeniu, persoana trebuie sa fi actionat in domeniu in acel stat pe o perioada de minimum 5 ani.
(4) Inscrierea va fi efectuata la cerere, insotita de certificate care sa specifice faptul ca cerintele prevazute de paragraful (2) sau (3) sunt indeplinite.
(5) Persoanele ale caror nume apar pe lista mandatarilor autorizati vor fi indreptatite sa-si exercite profesiunea in toate procedurile stabilite de prezenta conventie.
(6) Pentru a actiona ca mandatar autorizat, orice persoana al carei nume apare pe lista mentionata la paragraful (1) este indreptatita sa asi stabileasca un sediu in oricare stat contractant in care opereaza prevederile prezentei conventii, tinand seama de Protocolul privind centralizarea anexat la aceasta conventie. Autoritatile statului respectiv pot retrage in anumite cazuri aceasta autorizatie doar in aplicarea prevederilor legale adoptate in scopul protectiei securitatii publice si a ordinii de drept. Inainte de adoptarea unei astfel de masuri presedintele Oficiului European de Brevete trebuie sa fie consultat.
(7) Presedintele Oficiului European de Brevete poate aproba exceptii de la:
a) cerintele paragrafului (2) a) sau (3) a) in circumstante speciale;
b) cerintele paragrafului (3) c), a doua propunere, daca solicitantul face dovada ca a obtinut calificarea necesara intr-un alt mod.
(8) Reprezentarea in procedurile stabilite de prezenta conventie poate fi asumata, in aceeasi maniera ca si mandatarul autorizat, de orice avocat autorizat intr-un stat contractant si avand un sediu in acel stat, in masura in care el este andreptatit in statul respectiv sa actioneze ca mandatar autorizat in materie de brevete de inventie. Paragraful 6 se aplica mutatis mutandis."

71. Dupa articolul 134 se introduce articolul 134a cu urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 134a
Institutul de Mandatari Autorizati in fata Oficiului European de Brevete
(1) Consiliul de administratie va fi competent sa adopte si sa amendeze prevederile referitoare la:
a) Institutul de Mandatari Autorizati in fata Oficiului European de Brevete, denumit in continuare Institut;
b) calificarea si pregatirea necesara unei persoane pentru a fi acceptata la examinarea de calificare europeana si instrumentarea unei astfel de examinari;
c) orice putere disciplinara exercitata de catre Institut sau Oficiul European de Brevete in probleme legate de mandatari autorizati;
d) obligatia pastrarii confidentialitatii de catre mandatarii autorizati si privilegiul rezultand din dezvaluirea din cadrul procedurilor in fata Oficiului European de Brevete, referitor la comunicarile dintre mandatarul autorizat si clientul sau sau orice alta persoana.
(2) Orice persoana introdusa pe lista mandatarilor autorizati la care face referire art. 134 paragraful (1) va fi membru al Institutului."

72. Articolul 135 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 135
Cererea de incepere a procedurii nationale
(1) Oficiul central de proprietate industriala al unui stat contractant desemnat va aplica, la cererea solicitantului sau a titularului unui brevet european, procedura de eliberare a unui brevet national, in urmatoarele cazuri:
a) daca cererea de brevet european este considerata retrasa conform art. 77 paragraful (3);
b) in alte cazuri prevazute de legislatia nationala in care cererea de brevet european a fost, conform prezentei conventii, respinsa sau retrasa, ori este considerata ca fiind retrasa sau daca brevetul european a fost revocat.
(2) In cazul la care face referire paragraful (1) b), cererea de transformare este depusa la oficiul central de proprietate industriala la care cererea de brevet european a fost inregistrata. Respectivul oficiu, sub rezerva prevederilor securitatii nationale, transmite cererea direct oficiilor centrale de proprietate industriala ale statelor contractante specificate in cerere.
(3) In cazurile la care face referire paragraful (1) b), cererea de transformare este inaintata Oficiului European de Brevete in conformitate cu Regulamentul de aplicare. Ea nu va fi considerata ca fiind inregistrata pana la plata taxelor de transformare. Oficiul European de Brevete va transmite cererea oficiilor centrale de proprietate industriala ale statelor contractante specificate in cerere.
(4) Efectul cererii de brevet european la care face referire art. 66 inceteaza in cazul in care cererea de transformare nu este inaintata in termenul prevazut."

73. Articolul 136 se abroga.

74. Articolul 137 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 137
Conditii formale privind transformarea
(1) Pentru o cerere de brevet european transmisa in conformitate cu art. 135 paragraful (2) sau (3) nu se vor pretinde conditiile formale ale legislatiei nationale care sunt diferite de cele impuse de prezenta conventie sau depasesc cerintele prevazute de prezenta conventie.
(2) Orice oficiu central de proprietate industriala la care se transmite cererea de brevet european poate pretinde ca solicitantul, in nu mai putin de doua luni:
a) sa plateasca taxa de inregistrare nationala;
b) sa depuna traducerea, in una dintre limbile oficiale ale statului respectiv, a textului original al cererii si, daca este cazul, a textului modificat in cursul procedurilor desfasurate in fata Oficiului European de Brevete, pe care solicitantul doreste sa o supuna procedurii nationale."

75. Articolul 138 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 138
Revocarea brevetelor europene
(1) Sub rezerva art. 139, un brevet european poate fi revocat, cu efect numai intr-un stat contractant, pe motiv ca:
a) obiectul brevetului european nu este brevetabil conform art. 52-57;
b) brevetul european nu dezvaluie inventia de o maniera suficient de clara si completa pentru a fi realizata de un specialist in domeniu;
c) obiectul brevetului european se extinde dincolo de continutul cererii, asa cum a fost ea inregistrata, sau, daca brevetul a fost eliberat pentru o cerere de brevet european divizionara sau pentru o cerere noua inregistrata conform art. 61, dincolo de continutul cererii anterioare, asa cum a fost depusa;
d) protectia conferita de brevetul european a fost extinsa; sau
e) titularul brevetului european nu este indreptatit conform art. 60 paragraful (1).
(2) In cazul in care motivele revocarii afecteaza numai in parte brevetul european, brevetul va fi limitat prin amendarea corespunzatoare a revendicarilor si revocat in parte.
(3) In procedurile in fata instantei sau autoritatii competente referitoare la validitatea brevetului european titularul brevetului va avea dreptul sa-si limiteze brevetul prin modificarea revendicarilor. Brevetul astfel limitat va constitui baza procedurilor."

76. Articolul 140 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 140
Modele de utilitate si certificate nationale de utilitate
Art. 66, 124, 135, 137 si 139 se aplica modelelor si certificatelor de utilitate si cererilor de modele de utilitate si certificatelor de utilitate inregistrate sau depuse in statele contractante a caror legislatie contine prevederi referitoare la astfel de modele sau certificate."

77. Articolul 141 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 141
Taxe anuale pentru brevetul european
(1) Taxele anuale pentru un brevet european pot fi percepute numai pentru anii care urmeaza anului stabilit la art. 86 paragraful (2).
(2) Orice taxe anuale scadente in cele doua luni de la data la care a fost publicata mentiunea acordarii brevetului european se considera valabil platite daca aceasta plata s-a efectuat in cadrul termenului mentionat. Nu se va percepe nici o taxa suplimentara in baza unei reglementari nationale."

78. Dupa articolul 149 se introduce articolul 149a:
"ARTICOLUL 149a
Alte acorduri intre statele contractante
(1) Nici o prevedere a prezentei conventii nu va fi de natura sa limiteze dreptul unora sau al tuturor statelor contractante de a incheia acorduri speciale referitoare la orice probleme privind cererile de brevet european sau brevete europene care, conform prezentei conventii, sunt obiectul si sunt guvernate de legile nationale, cum ar fi, in particular:
a) un acord instituind o instanta de brevet european comuna statelor contractante parti la ea;
b) un acord instituind o entitate comuna statelor contractante parti la el, care sa furnizeze, la cererea instantelor sau autoritatilor cvasijudiciare nationale, opinii asupra problemelor legate de legea europeana sau de legile de brevete nationale armonizate;
c) un acord conform caruia statele contractante parti la el se dispenseaza partial sau total de traducerea brevetelor europene conform art. 65;
d) un acord conform caruia statele contractante parti la el prevad ca traducerea brevetelor europene conform cerintelor art. 65 poate fi inregistrata si publicata de catre Oficiul European de Brevete.
(2) Consiliul de administratie va avea competenta de a decide ca:
a) membrii camerelor de apel sau ai Marii Camere de Apel pot notifica o actiune instantelor de brevet european sau unei entitati comune si pot lua parte in proceduri in fata respectivei instante sau entitati in conformitate cu orice astfel de acord;
b) Oficiul European de Brevete poate asigura entitatii comune personal, sediu si echipament in masura in care acestea ai sunt necesare pentru indeplinirea functiilor sale, iar cheltuielile respectivei entitati sunt suportate total sau partial de catre Organizatie."

79. Partea a X-a a Conventiei se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"PARTEA a X-a
Cererile internationale in sensul Tratatului de cooperare in domeniul brevetelor - cererile Euro-PCT
ARTICOLUL 150
Aplicarea Tratatului de cooperare in domeniul brevetelor
(1) Tratatul de cooperare in domeniul brevetelor din 19 iunie 1970, denumit in cele ce urmeaza PCT, se aplica in conformitate cu prevederile prezentei parti.
(2) Cererile internationale inregistrate pe calea PCT pot constitui obiectul procedurilor in fata Oficiului European de Brevete. In asemenea proceduri se aplica prevederile PCT si ale regulamentului sau si se completeaza cu prevederile prezentei conventii. In caz de conflict vor prevala prevederile PCT sau ale regulamentului sau.
ARTICOLUL 151
Oficiul European de Brevete - oficiu receptor
Oficiul European de Brevete va actiona ca oficiu receptor in sensul PCT, in conformitate cu Regulamentul de aplicare. Art. 75 paragraful (2) se va aplica mutatis mutandis.
ARTICOLUL 152
Oficiul European de Brevete - administratie insarcinata cu cercetarea documentara internationala sau administratie insarcinata cu examinarea preliminara internationala
Oficiul European de Brevete va actiona ca administratie insarcinata cu cercetarea documentara internationala si ca administratie insarcinata cu examinarea preliminara internationala in sensul PCT, in conformitate cu un acord incheiat intre Organizatie si Biroul International al Organizatiei Mondiale a Proprietatii Intelectuale, pentru solicitantii care sunt rezidenti sau cetateni ai unui stat contractant la prezenta conventie. Acest acord poate prevedea ca Oficiul European de Brevete sa actioneze, de asemenea, si pentru alti solicitanti.
ARTICOLUL 153
Oficiul European de Brevete - oficiu desemnat sau oficiu ales
(1) Oficiul European de Brevete va fi:
a) oficiu desemnat pentru orice stat contractant la prezenta conventie pentru care PCT este in vigoare, care este desemnat in cererea internationala si pentru care solicitantul doreste sa obtina brevet european; si
b) oficiu ales, daca solicitantul a ales un stat desemnat ca urmare a prevederilor lit. a).
(2) O cerere internationala pentru care Oficiul European de Brevete este oficiu desemnat sau ales si careia i-a fost atribuita o data internationala de depozit va fi echivalenta unei cereri europene obisnuite (cerere Euro-PCT).
(3) Publicarea internationala a cererii Euro-PCT in una dintre limbile oficiale ale Oficiului European de Brevete va inlocui publicarea cererii de brevet european si va fi mentionata in Buletinul european de brevete.
(4) In cazul in care cererea Euro-PCT este publicata in alta limba, va fi inregistrata la Oficiul European de Brevete o traducere in una dintre limbile oficiale ale acestuia, care se va publica. Conform art. 67 paragraful (3), protectia provizorie conform art. 67 paragrafele (1) si (2) va fi efectiva de la data publicarii.
(5) Cererea Euro-PCT ca fi tratata ca cerere de brevet european si va fi considerata ca facand parte din stadiul tehnicii conform art. 54 paragraful (3), daca conditiile prevazute de paragraful (3) sau (4), precum si cele din Regulamentul de aplicare sunt andeplinite.
(6) Raportul de cercetare documentara internationala intocmit pentru cererea Euro-PCT sau declaratia care al inlocuieste pe acesta, precum si publicarea sa internationala vor inlocui raportul de cercetare documentara europeana, precum si mentionarea publicarii sale in Buletinul european de brevete.
(7) Un raport suplimentar de cercetare documentara europeana se intocmeste pentru cererea Euro-PCT conform paragrafului (5). Consiliul de administratie poate decide renuntarea la raportul suplimentar de cercetare documentara sau reducerea taxei de cercetare documentara."

80. Articolele 154-163 se abroga.

81. Articolul 164 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 164
Regulamente de aplicare si protocoale
(1) Regulamentul de aplicare, Protocolul privind recunoasterea, Protocolul privind privilegiile si imunitatile, Protocolul privind centralizarea, Protocolul privind interpretarea art. 69 si Protocolul privind completarea personalului fac parte integranta din prezenta conventie.
(2) In caz de conflict intre prevederile acestei conventii si cele ale Regulamentului de aplicare vor prevala prevederile prezentei conventii."

82. Articolul 167 se abroga.

ART. 2
Protocoale

1. Protocolul asupra interpretarii articolului 69 din Conventia brevetului european se modifica dupa cum urmeaza:
"PROTOCOL
privind interpretarea art. 69
ARTICOLUL 1
Principii generale
Articolul 69 nu se interpreteaza in sensul ca intinderea protectiei conferite de un brevet european trebuie inteleasa ca fiind definita de intelesul strict, literal al formularii folosite in revendicari, descrierea si desenele fiind utilizate doar in scopul rezolvarii vreunei ambiguitati regasite in revendicari. Acesta nu trebuie nici interpretat in sensul ca revendicarile servesc doar ca linii directoare si ca protectia efectiva se poate extinde la ceea ce detinatorul brevetului a avut in vedere, din consideratiile asupra descrierii si desenelor facute de catre o persoana specializata in domeniu.
ARTICOLUL 2
Echivalenti
In scopul determinarii intinderii protectiei conferite de brevetul european se da atentia cuvenita oricarui element care este echivalent cu un element specificat in revendicari."

2. Urmatorul protocol se anexeaza la Conventia brevetului european ca parte integranta a acesteia:
PROTOCOL
privind completarea personalului Oficiului European de Brevete din Haga (Protocol privind completarea personalului)
Organizatia Europeana de Brevete asigura ca proportia posturilor Oficiului European de Brevete desemnate pentru punctul de lucru din Haga, asa cum este definita in planul de instituire si in tabelul posturilor din 2000, sa ramana neschimbata substantial. Orice schimbare in numarul posturilor desemnate pentru punctul de lucru din Haga, care are ca rezultat devierea de la acea proportie cu mai mult de 10%, ce se dovedeste a fi necesara pentru functionarea corespunzatoare a Oficiului European de Brevete, face obiectul unei decizii a Consiliului de administratie al Organizatiei in baza propunerii presedintelui Oficiului European de Brevete dupa consultarea cu guvernele Republicii Federale Germania si Regatului Olandei.

3. Sectiunea I a Protocolului privind centralizarea se modifica dupa cum urmeaza:
"PROTOCOL
privind centralizarea sistemului european de brevete si privind introducerea acestuia (Protocol privind centralizarea)

SECeIUNEA I
(1) a) O data cu intrarea in vigoare a Conventiei, statele parti la aceasta care sunt, de asemenea, membre ale Institutului International de Brevete instituit prin Acordul de la Haga din 6 iunie 1947, iau toate masurile necesare pentru a asigura transferul tuturor activelor si pasivelor si al tuturor membrilor personalului Institutului International de Brevete la Oficiul European de Brevete, nu mai tarziu de data indicata in art. 162 paragraful (1) din Conventie. Un astfel de transfer se face printr-un acord intre Institutul International de Brevete si Organizatia Europeana de Brevete. Statele mentionate mai sus si celelalte state parti la Conventie iau toate masurile necesare pentru a se asigura ca acest acord va fi implementat nu mai tarziu de data indicata in art. 162 paragraful (1) din Conventie. O data cu implementarea acordului acele state membre ale Institutului International de Brevete care sunt, de asemenea, parti la Conventie se angajeaza si sa inceteze participarea lor la Acordul de la Haga.
b) Statele parti la Conventie iau toate masurile necesare pentru a se asigura ca toate activele si pasivele si toti membrii personalului Institutului International de Brevete sunt preluati in cadrul Oficiului European de Brevete in concordanta cu acordul la care se refera subparagraful a). Dupa implementarea acelui acord sarcinile care revin Institutului International de Brevete la data la care Conventia este deschisa pentru semnare si, in special, cele indeplinite fata de statele sale membre, indiferent daca ele devin sau nu parti la Conventie, si sarcinile pe care acesta si le-a asumat la data intrarii in vigoare a Conventiei fata de state care, la acea data, sunt atat membre ale Institutului International de Brevete, cat si parti la Conventie, sunt preluate de Oficiul European de Brevete. In plus, Consiliul de administratie al Organizatiei Europene de Brevete poate atribui Oficiului European de Brevete si alte sarcini in domeniul cercetarii documentare.
c) Obligatiile de mai sus se aplica, mutatis mutandis, suboficiului instituit prin Acordul de la Haga in conditiile stabilite in acordul dintre Institutul International de Brevete si guvernul statului contractant in cauza. Acest guvern se obliga sa incheie un nou acord cu Organizatia Europeana de Brevete in locul celui deja incheiat cu Institutul International de Brevete, sa armonizeze punctele referitoare la organizarea, operarea si finantarea suboficiului cu prevederile prezentului protocol.
(2) Sub rezerva prevederilor sectiunii III, statele parti la Conventie, in numele oficiilor lor centrale de proprietate industriala, renunta in favoarea Oficiului European de Brevete la orice activitati ca autoritati internationale de cercetare documentara in cadrul Tratatului de cooperare in domeniul brevetelor, de la data indicata in art. 162 paragraful (1) din Conventie.
(3) a) Un suboficiu al Oficiului European de Brevete se infiinteaza la Berlin de la data indicata in art. 162 paragraful (1) din Conventie. Acesta va opera sub directia filialei din Haga.
b) Consiliul de administratie stabileste sarcinile care urmeaza sa fie atribuite suboficiului din Berlin in lumina consideratiilor generale si a cerintelor Oficiului European de Brevete.
c) Cel putin la inceputul perioadei care urmeaza largirii progresive a domeniului de activitate a Oficiului European de Brevete, volumul de lucru repartizat acelui suboficiu trebuie sa fie suficient pentru a permite ca personalul examinator din suboficiul din Berlin al Oficiului german de brevete, asa cum se prezinta acesta la data la care Conventia este deschisa pentru semnare, sa fie angajat in totalitate.
d) Republica Federala Germania suporta toate costurile suplimentare efectuate de Organizatia Europeana de Brevete pentru infiintarea si functionarea suboficiului din Berlin."

ART. 3
Noul text al Conventiei
(1) Consiliul de administratie al Organizatiei Europene de Brevete este autorizat sa alcatuiasca, la propunerea presedintelui Oficiului European de Brevete, un nou text al Conventiei brevetului european. In noul text formularea prevederilor Conventiei trebuie aliniata, acolo unde este necesar, in cele 3 limbi oficiale. Prevederile Conventiei pot fi, de asemenea, renumerotate consecutiv, iar referirile la alte prevederi ale Conventiei pot fi modificate in concordanta cu noua numerotare.
(2) Consiliul de administratie adopta noul text al Conventiei cu o majoritate de trei patrimi din numarul statelor contractante care sunt reprezentate si voteaza. La adoptarea sa noul text al Conventiei devine parte integranta a prezentului act de revizuire.
ART. 4
Semnarea si ratificarea
(1) Prezentul act de revizuire este deschis spre semnare de catre statele contractante la Oficiul European de Brevete din Munchen pana la 1 septembrie 2001.
(2) Prezentul act de revizuire face obiectul ratificarii; instrumentele de ratificare se depun la Guvernul Republicii Federale Germania.
ART. 5
Aderarea
(1) Prezentul act de revizuire este deschis, pana la intrarea sa in vigoare, spre aderarea statelor contractante ale Conventiei si a statelor care ratifica Conventia sau adera la aceasta.
(2) Instrumentele de aderare se depun la Guvernul Republicii Federale Germania.
ART. 6
Aplicarea provizorie
Art. 1 pct. 4-6 si 12-15, art. 2 pct. 2 si 3 si art. 3 si 7 din prezentul act de revizuire se aplica provizoriu.
ART. 7
Prevederi tranzitorii
(1) Versiunea revizuita a Conventiei se aplica tuturor cererilor de brevete europene depuse dupa intrarea sa in vigoare, precum si tuturor brevetelor acordate cu privire la astfel de cereri de brevete. Ea nu se aplica brevetelor europene deja acordate la data intrarii sale in vigoare sau cererilor de brevete europene pendinte la acea data, in cazul in care nu se decide altfel de catre Consiliul de administratie al Organizatiei Europene de Brevete.
(2) Consiliul de administratie al Organizatiei Europene de Brevete ia o decizie in conformitate cu paragraful (1) nu mai tarziu de 30 iunie 2001, cu o majoritate de trei patrimi din numarul statelor contractante care sunt reprezentate si voteaza. O astfel de decizie devine parte integranta a prezentului act de revizuire.
ART. 8
Intrarea in vigoare
(1) Textul revizuit al Conventiei brevetului european intra in vigoare la 2 ani dupa ce al cincisprezecelea stat contractant a depus instrumentul sau de ratificare sau de aderare ori in prima zi a celei de-a treia luni care urmeaza dupa depunerea instrumentului de ratificare sau de aderare de catre statul contractant care ia aceasta masura ultimul dintre toate statele contractante, daca aceasta are loc mai devreme.
(2) Dupa intrarea in vigoare a textului revizuit al Conventiei textul valabil pana la acea data inceteaza a mai fi aplicat.
ART. 9
Transmiterea si notificarile
(1) Guvernul Republicii Federale Germania intocmeste copii certificate conforme ale prezentului act de revizuire si le transmite guvernelor statelor contractante si statelor apte sa adere la Conventia brevetului european conform art. 166 paragraful (1).
(2) Guvernul Republicii Federale Germania notifica guvernelor la care se face referire in paragraful (1), referitor la:
a) depunerea oricarui instrument de ratificare sau de aderare;
b) data intrarii in vigoare a prezentului act de revizuire.
Drept marturie pentru aceasta, plenipotentiarii autorizati, dupa ce si-au prezentat puterile lor depline, constatate a fi in buna si cuvenita forma, semneaza prezentul act de revizuire.
Incheiat la Munchen la 29 noiembrie 2000, intr-un singur exemplar original in limbile engleza, franceza si germana, toate cele trei texte fiind in mod egal autentice. Prezentul text original se depune in arhivele Republicii Federale Germania.

Noutati

Lista de stiri


Newsletter

Nume:

Email:

Lista newslettere